Romanian Business Leaders are, începând cu luna aprilie 2023, un nou Consiliu Director format din 13 antreprenori și executivi români.
Grupul german STEAG GmbH, care a vândut parcul eolian Crucea Nord către Hidroelectrica, se află în plin proces de restructurare a portofoliului său de active, în vederea alinierii la noua legislație locală și europeană privind combaterea schimbărilor climatice. Astfel, germanii vând sau închid capacități de producție învechite și investesc în proiecte "verzi" de ultimă generație, în special în domeniul hidrogenului.
Grupul Autonom, controlat de Marius și Dan Ștefan din Piatra-Neamț (județul Neamț), anunță venituri consolidate de 327 milioane de lei în 2020 și un profit net de 7,2 milioane lei.
Este al treilea român de pe lista de candidați pentru Consiliul de Supraveghere, alături de secretarul de stat din Ministerul Energiei Niculae Havrileț, fost președinte al ANRE, care este și în prezent membru în board-ul OMV Petrom, și de partenerul Deloitte România Răzvan Nicolescu, fost președinte al CA-ului Agenției Europene de Reglementare în Energie, ministru delegat pentru Energie în Guvernul Ponta și șef Public Affairs la OMV Petrom.
Tranzacția prin care Hidroelectrica a preluat parcul eolian Crucea, cu putere instalată de peste 108 MW, a constat în achiziția integrală de la Steag GmbH, contra unui preț păstrat confidențial, a părților sociale ale firmelor locale Crucea Wind Farm SA, care se ocupă de producția de energie a parcului și de comercializarea acesteia, și Steag Energie România, devenită între timp Hidroelectrica Wind Services.
Directoratul companiei de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a decis schimbarea numelui firmei care prestează servicii tehnice și logistice pentru parcul eolian Crucea din Dobrogea, preluată de la grupul german Steag în cadrul tranzacției de cumpărare a unității de producție, din Steag Energie România SRL în Hidroelectrica Wind Services SRL și l-a numit în funcția de administrator unic al acesteia pe un fost prim-vicepreședinte al organizației București a PNL, care la alegerile parlamentare din decembrie anul trecut a candidat fără succes din partea partidului pentru un loc de deputat de Ilfov.
Marius Ștefan, fondator Autonom Rent a Car, la Profit LIVE: De la carte, la partea de succes în business internaționalizat
Compania de închirieri de mașini fondată și condusă de cei doi frați din Piatra Neamț e singura organizație cu capital românesc dintre cele șase din România calificate drept „Cel mai bun angajator” în studiul global al AON Hewitt.